Numar
776
Data
October 1, 2025 8:02 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
ÎMPREUNĂ PENTRU OAMENII DIN SPERIEȚENI
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Peste 150 de localnici din Speriețeni, județul Dâmbovița, au primit consultații medicale gratuite în perioada 27–28 septembrie, prin proiectul național „Din grijă pentru tine”.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a transformat anexele sale într-un centru medical, unde zece medici și peste 20 de voluntari au oferit sprijin comunității.
A doua ediție a inițiativei locale arată că slujirea înseamnă atât credință, cât și grijă concretă pentru oameni.
„A fost o bucurie să văd biserica implicată activ în slujire și să stau de vorbă cu oamenii din sat, recunoscători pentru sprijinul primit”, a mărturisit pastorul Laurențiu Matei.

Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
777
Data
September 30, 2025 12:37 pm
Nume Trimitator
Florina-Alina Petre
Categorie
Media
Titlul (max 70 caractere)
„Portative și Portrete” povestea sufletească a creatorilor de frumos
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Telespectatorul este invitat să pășească dincolo de note, să cunoască oamenii din spatele instrumentelor și să simtă ecoul credinței și al pasiunii care animă fiecare interpret. Interviurile intime în care artiștii își dezvăluie parcursul, motivațiile, provocările și bucuriile apar săptămânal alături de realizatoarea emisiunii, Penina Cirț. Prin acest melanj de muzică, poveste și inspirație, „Portative și Portrete” devine mai mult decât o emisiune: un spațiu de întâlnire între public și artiști, între slujirea credinței și misiunea de a înălța sufletul prin artă. Urmărește emsiunea pe SperanțaTV!
Buton: Text + Link
https://www.sperantatv.ro/categorie/portative-si-portrete/
Files Upload

Numar
778
Data
September 30, 2025 11:45 am
Nume Trimitator
Adrian Ștefăniță
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Cartea anului - Instrument misionar
Autor
Publicații și SSLP
Descriere (max 1000 caractere)
Noutăți editoriale de excepție.
Pentru noul an misionar sunt disponibile două cărți excelente: „Cheia schimbării: ghid practic pentru îmbunătățirea sănătății tale emoționale” și „Cuvinte de speranță”, care conține capitole selectate din cartea Parabolele Domnului Hristos, scrisă de Ellen White. Ambele cărți sunt ușor de citit, au design atrăgător și sunt potrivite pentru a fi oferite cadou câtor mai multe persoane.
Prețul este de 5,5 lei pentru fiecare.
Cărțile sunt deja disponibile pentru a fi achiziționate și distribuite. Pentru comenzi contactați EVS sau responsabilii de la nivelul Conferințelor.

779
Data
September 30, 2025 9:08 am
Nume Trimitator
Adrian Ștefăniță
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Cursuri misionare online - ADIMIS
Autor
Publicații și Lucrare personală
Descriere (max 1000 caractere)
ADIMIShare oferă posibilitatea de a discuta împreună subiecte care depășesc granițele naționale, de a împărtăși experiențe, de a ne sprijini reciproc și de a trăi experiența comunității. Alătură-te! Poate că cineva așteaptă experiența ta! Vor fi patru întâniri pe Zoom. Se va asigura traducerea în limba română.
• 16 octombrie 2025, ora 20:00: Plantarea Evangheliei | Cum putem rupe lanțurile Evangheliei?
• 15 ianuarie 2026, ora 20:00: Evanghelia prin vocea ta | Puterea povestirii și a mărturiei într-o lume aflată în schimbare
• 16 aprilie 2026, ora 20:00: Evanghelia în Acțiune | Exemplul Bergamo: „Trezirea spirituală și plantarea Bisericii”
• 15 octombrie 2026, ora 20:00: Evanghelia – pregătirea pentru a o împărtăși | Descoperă cum să echipezi credincioșii pentru a răspândi Evanghelia

Înscrie-te acum! - https://adimis.org/en/exchange
Files Upload

Numar
780
Data
September 29, 2025 10:56 am
Nume Trimitator
ADRA Romania
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
ADRA semnează contracte de subvenție în valoare de 1.860.000 euro
Autor
ADRA
Descriere (max 1000 caractere)
„Mulțumim ADRA pentru oportunitatea oferită și pentru susținerea dezvoltării noastre profesionale!”
În urma publicării rezultatelor finale, cei 34 de câștigători ai granturilor în valoare de până la 60.000 euro beneficiază de sprijin în cadrul proiectului „Step by step în antreprenoriatul social” (Cod SMIS: 312268). Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a semnat 31 de contracte de subvenție, însumând un buget total de 1.860.000 euro.
Proiectul, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 (FSE+), are ca scop integrarea pe piața muncii a tinerilor, șomerilor de lungă durată, persoanelor inactive și grupurilor vulnerabile din mediul rural. Implementat între 01.08.2024 – 30.01.2027, cu un buget de 3 milioane euro, proiectul se derulează în județele Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Brăila și Buzău, vizând formarea a 132 de persoane, finanțarea a 34 de planuri de afaceri și crearea a 136 de locuri de muncă.

Citește mai departe: https://adra.ro/stiri/anunt-privind-semnarea-contractelor-de-subventie-adra-romania-semneaza-contracte-de-subventie-in-valoare-totala-de-1-860-000-euro.html
Files Upload

Numar
781
Data
September 24, 2025 11:11 am
Nume Trimitator
Andreea Roman
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Există pace în furtună
Autor
ADINA ANASTASE, redactor Radio Vocea Speranței – Brașov
Descriere (max 1000 caractere)
Anxietatea, depresia și singurătatea au devenit realități tot mai prezente în viețile noastre. Zilnic suntem asaltați de știri care ne tulbură și ne răpesc liniștea, iar echilibrul interior pare tot mai greu de păstrat. Totuși, există pace chiar și în mijlocul furtunilor vieții. Domnul Isus a spus: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Pacea adevărată nu vine din absența problemelor, ci din prezența lui Hristos în viața noastră. Rugăciunea, speranța și încrederea în promisiunile Lui sunt cheia unei inimi liniștite și pline de curaj.

https://curieruladventist.ro/5413/exista-pace-in-furtuna/
Files Upload

Numar
782
Data
September 24, 2025 8:44 am
Nume Trimitator
Brînzan Daniel
Categorie
Materiale pentru Sabat
Titlul (max 70 caractere)
Reconsacrare, post și rugăciune | 4.10.2025
Autor
Școala de Sabat și Lucrare Personală
Descriere (max 1000 caractere)
La adresa misiune.adventist.pro găsiți recomandări detaliate pentru organizarea Sabatului special din 4 octombrie 2025 și linkuri pentru descărcare afișe, predici, carduri, clip și alte materiale, împreună cu sugestii pentru programele de vineri seara, sâmbătă dimineață și după amiază.
Buton: Text + Link
Buton: https://misiune.adventist.pro/
Files Upload
Numar
783
Data
September 24, 2025 4:29 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
HOPE CHALLENGE: COMPETIȚIA DEVINE SOLIDARITATE
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
La Moieciu au loc în aceste zile filmările pentru Hope Challenge, o nouă producție Speranța TV. Trei echipe de concurenți sunt îndrumate de mentori: pastorii Bobi Ciocârlan, Claudiu Țepuș și Felix Mușat și trec prin probe de inteligență, rezistență și spirit de echipă.
Competiția are ca obiectiv sprijinirea a trei cazuri sociale și se desfășoară într-un spirit creștin, fiind prezentată de Mircea Mîndaianu.
Competiția are ca obiectiv sprijinirea a trei cazuri sociale și se desfășoară într-un spirit creștin, fiind prezentată de Mircea Mîndaianu.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
784
Data
September 24, 2025 4:23 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
TRAGEDIA VEACURILOR – DRAMATIZARE AUDIO LA RVS
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Radio Vocea Speranței lansează o serie audio în premieră: Biblia descoperă viitorul! O dramatizare în 12 episoade realizată de producătorii Hope Discovery după cartea Tragedia Veacurilor.
Între 2 octombrie și 18 decembrie, fiecare episod va putea fi ascultat joia seara, de la ora 19, în direct la Radio. În același timp, pe Facebook și YouTube va fi transmis live ceea ce se întâmplă în studio, oferind publicului ocazia să fie parte din atmosfera lansării.
Între 2 octombrie și 18 decembrie, fiecare episod va putea fi ascultat joia seara, de la ora 19, în direct la Radio. În același timp, pe Facebook și YouTube va fi transmis live ceea ce se întâmplă în studio, oferind publicului ocazia să fie parte din atmosfera lansării.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
785
Data
September 24, 2025 4:19 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
CONVENȚIE SPECIALIȘTI ADVENTIȘTI ÎN SĂNĂTATE MINTALĂ
Autor
Trutul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
În weekendul 19–21 septembrie, campusul adventist din Stupini a găzduit prima ediție a Convenției Naționale a Specialiștilor Adventiști în Sănătate Mintală, un eveniment în premieră pentru România, care a reunit peste 150 de participanți – medici psihiatri, psihologi, asistenți sociali și consilieri creștini.
Evenimentul a fost organizat de departamentul Viata de Familie si Departamentul Sanatate al Bisericii Adventiste de Ziua a saptea din Romania.
Pe parcursul celor trei zile, participanții au luat parte la seminare interactive, prezentări de specialitate și activități de cunoaștere, care au adus în prim-plan atât dimensiunea științifică a sănătății mintale, cât și pe cea spirituală.

786
Data
September 24, 2025 4:11 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
CONSILIERE ȘI CONSULTAȚII GRATUITE LA BISERICA GRANT
Autor
Trutul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Zeci de persoane din sectorul 6 au beneficiat duminică, 21 septembrie, de consiliere juridică și consultații medicale gratuite în cadrul proiectului național „Din Grijă pentru Tine”.
A fost a cincea ediție găzduită de Biserica Adventistă Grant din Capitală în acest an. Acțiunea umanitară a reunit medici, asistenți și voluntari care au oferit sprijin comunității. Evenimentul marchează finalul seriei din acest an.
Șase medici specialiști, alături de cinci asistenți și doi studenți la medicină, au oferit celor 40 de participanți peste 80 de consultații. Serviciile au inclus cardiologie, ORL, pneumoftiziologie, ecografii articulare și abdominale, dar și evaluări pentru diabet zaharat.
Participanții au primit și consiliere juridică, oferită gratuit de un avocat pledant din Baroul București, cu expertiză în mai multe ramuri de drept.

787
Data
September 24, 2025 4:06 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
TABERELE ADRA: EDUCAȚIE ȘI SPERANȚĂ PENTRU COPII
Autor
Trutul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
La Moieciu, județul Brașov, 57 de copii din proiectul ADRA România „Vreau la școală!” au participat între 1 și 5 septembrie la tabăra „Vis de Copil”.
Beneficiarii provin din familii vulnerabile: orfani, cazuri medicale speciale sau situații cu resurse limitate, dar care obțin rezultate bune la școală. Pentru mulți, aceasta a fost prima experiență într-o tabără, oferită cu sprijinul a 12 voluntari, elevi și studenți, care s-au dedicat pentru a crea o săptămână de neuitat.
Evenimentul a fost posibil prin implicarea ADRA România, a bisericilor locale și a sponsorilor care cred în valoarea educației.

788
Data
September 24, 2025 4:00 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
FESTIVALUL FANFARELOR: 18 OCTOMBRIE, ALEXANDRIA
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Pe 18 octombrie, la Alexandria are loc Festivalul Național al Fanfarelor Adventiste, ajuns la ediția a paisprezecea. Muzicieni din toată țara se reunesc pentru a lăuda pe Dumnezeu prin sunet de trâmbiță, inspirat din cuvintele psalmului 150. Programul începe la ora 9:00, la Sala Polivalentă, și continuă de la ora 16:00 pe esplanada Consiliului Județean.
Festivalul este o ocazie unică de întâlnire, de mărturisire prin muzică și de împărtășire a valorilor care unesc comunitățile adventiste din România.
Pentru mai multe informații, persoana de contact este Emil Mavru, la numărul 0765 661 126.
Festivalul este o ocazie unică de întâlnire, de mărturisire prin muzică și de împărtășire a valorilor care unesc comunitățile adventiste din România.
Pentru mai multe informații, persoana de contact este Emil Mavru, la numărul 0765 661 126.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
789
Data
September 24, 2025 3:57 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
ÎN FAȚA ADEVĂRULUI – MIERCUREA, ORA 20:30
Autor
Trustul Media Speran'
Descriere (max 1000 caractere)
Emisiunea „În fața Adevărului” revine în grila Speranța TV cu o nouă zi și oră de difuzare. După o pauză de câteva săptămâni, programul de dezbatere pe teme religioase moderat de Costi Gogoneață și Florin Matei va putea fi urmărit din nou, începând cu 8 octombrie.
De această dată, întâlnirea cu telespectatorii are loc miercurea, de la ora 20:30. Până acum, emisiunea era difuzată joia, la ora 20:00.
De această dată, întâlnirea cu telespectatorii are loc miercurea, de la ora 20:30. Până acum, emisiunea era difuzată joia, la ora 20:00.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
790
Data
September 23, 2025 10:12 pm
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Banii și credinţa: strategii creștine pentru vremuri de criză
Autor
Alina Kartman, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
Criza financiară nu vine niciodată singură. Cu ea vin și nesiguranţa, frica, nopţile nedormite, rușinea de a nu putea face faţă propriilor cheltuieli. Ar putea credinţa să aducă un sens în mijlocul haosului financiar?
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/international/economie/criza-economica/banii-si-credinta-strategii-crestine-pentru-vremuri-de-criza.html
Files Upload

Numar
791
Data
September 23, 2025 10:11 pm
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Coloana sonoră a tăcerii
Autor
Josh Stothers, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
Ziua de 3 martie 2017: o așteptam cu nerăbdare de luni de zile. De fapt, de ani de zile, dar data fusese confirmată cu doar câteva luni înainte. Dacă această dată îţi spune ceva, probabil că împărtășim aceeași pasiune, ceea ce e cu adevărat extraordinar.
Pe 3 martie 2017 a fost lansat mult așteptatul nou titlu din franciza Nintendo, „The Legend of Zelda”. Această apariţie, intitulată „Breath of the Wild”, promitea să schimbe radical formula seriei. Chiar dacă nu toată lumea este interesată de jocuri video, „Zelda” este extrem de popular. Dacă tu nu ai auzit niciodată de acest joc, este foarte probabil ca un membru al familiei tale să fi auzit.

https://semneletimpului.ro/religie/teologie/sabat/coloana-sonora-a-tacerii.html
Files Upload

Numar
792
Data
September 23, 2025 10:08 pm
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Credinţa generaţiei Z, între reviriment și retragere
Autor
Alina Kartman, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
Credinţa generaţiei Z este o noutate a ultimelor decenii. Cel puţin în Statele Unite, acolo unde tinerii frecventează biserica într-o măsură mai mare decât generaţiile mai în vârstă. Această schimbare semnalează oportunităţi uriașe pentru biserică. Însă tabloul este departe de a fi complet.
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/credinta-generatiei-z-intre-reviriment-si-retragere.html
Files Upload

Numar
793
Data
September 18, 2025 6:22 pm
Nume Trimitator
Mircea Mîndăianu
Categorie
Media
Titlul (max 70 caractere)
Dramatizare audio inedită la Radio Vocea Speranței!
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Fii parte din premieră și descoperă ce are Biblia de spus despre vremurile de acum!
Din 2 Octombrie ascultă la Radio Vocea Speranței o dramatizare audio care îți va schimba viața!
Biblia descoperă viitorul - o dramatizare audio în 12 episoade, inspirate după cartea „Tragedia Veacurilor”

Ascultă Radio Vocea Speranței LIVE aici: https://live.rvs.ro/play
Files Upload

Numar
794
Data
September 18, 2025 6:18 pm
Nume Trimitator
Mircea Mîndăianu
Categorie
Media
Titlul (max 70 caractere)
Trustul Media Speranța a dat startul noului sezon!
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
O nouă etapă începe pentru televiziunea noastră! În curând vom lansa o grilă nouă de programe, pregătită cu multă rugăciune și dorința de a duce mai departe Cuvântul lui Dumnezeu.
Stați aproape, pentru că urmează emisiuni care să zidească sufletele și să aducă lumină în casele voastre!
Împreună suntem mai mult decât o echipă – suntem o familie.
La Trustul Media Speranța credem în unitate, în misiunea comună și în puterea de a duce mai departe mesajul Evangheliei.
Suntem pregătiți să intrăm într-un nou sezon de misiune, cu entuziasm și dedicare.
Pentru că împreună putem aduce speranță în casele oamenilor!

Urmărește cele mai recente anunțuri ale Trustului Media Speranța: https://www.facebook.com/sperantatv.ro
Files Upload

Numar
795
Data
September 18, 2025 6:10 pm
Nume Trimitator
Mircea Mîndăianu
Categorie
Media
Titlul (max 70 caractere)
Trustul Media Speranța - prezent la întâlnirea pastorilor din România!
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Costi Gogoneață, directorul Trustului Media Speranța, a împărtășit misiunea și direcția noastră în fața a peste 350 de lideri spirituali din România.
📺 Ne dorim să fim o voce relevantă, care să ducă mesajul Evangheliei și speranța mai aproape de oameni, în fiecare casă și în fiecare inimă.
Împreună continuăm să construim! 💙
📺 Ne dorim să fim o voce relevantă, care să ducă mesajul Evangheliei și speranța mai aproape de oameni, în fiecare casă și în fiecare inimă.
Împreună continuăm să construim! 💙
Buton: Text + Link
Urmărește Speranța TV live aici: https://www.sperantatv.ro/urmareste-live/
Files Upload

Numar
796
Data
September 17, 2025 2:01 pm
Nume Trimitator
Andreea Roman
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
CHEMAREA DIVINĂ ȘI RĂSPUNSUL NOSTRU (I)
Autor
Albert-Beniamin Cucu, pastor stagiar în Conferința Moldova
Descriere (max 1000 caractere)
Isus a folosit parabole simple, dar pline de profunzime, pentru a atinge inima ascultătorilor. Una dintre ele este „pilda scuzelor”, unde invitații refuză ospățul pregătit de gazdă, alegând scuze și priorități greșite. Această pildă vorbește despre chemarea divină adresată fiecăruia dintre noi și despre răspunsul pe care alegem să-l dăm.
Vă invit să descoperiți cum acest mesaj, rostit acum două milenii, rămâne actual și astăzi.
Vă invit să descoperiți cum acest mesaj, rostit acum două milenii, rămâne actual și astăzi.
Buton: Text + Link
http://curieruladventist.ro/5381/chemarea-divina-si-raspunsul-nostru/
Files Upload

Numar
797
Data
September 17, 2025 9:09 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
MISUNE CU REZULTATE DURABILE ÎN UGANDA ȘI TANZANIA
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Mii de oameni din Uganda și Tanzania au primit sprijin prin Tabăra Equator 2025. Patruzeci de voluntari români au revenit acasă după mai bine de trei săptămâni de activități medicale, educative și de construcție a unor case, clădiri școlare și fântâni. Proiectul a fost organizat de Asociația Inimi fără Frontiere, în parteneriat cu Departamentul de Misiune Externă al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Conferințele Muntenia și Banat. În urma misiunii au rămas clădiri utile comunităților, fântâni funcționale și experiențe care au schimbat vieți, atât pentru localnici, cât și pentru voluntari.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
798
Data
September 17, 2025 9:04 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
SERVICII MEDICALE GRATUITE LA BISERICA GRANT
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Servicii medicale gratuite la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Grant din București, pe 21 septembrie, în cadrul campaniei „Din grijă pentru tine”. Persoanele care și-au făcut programare vor beneficia între orele 9:00 și 14:00 de consultații gratuite de cardiologie, ORL, pneumologie și diabet, precum și de investigații ecografice. În același timp, între orele 10:00 și 16:00, un avocat al Baroului București va oferi consiliere juridică gratuită. Inițiativa este organizată de Biserica Adventistă Grant, în parteneriat cu Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
799
Data
September 17, 2025 9:02 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
TURNEU SPECIAL AL CORULUI DE COPII „FLORI ȘI STELE”
Autor
Trutul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
O săptămână plină de emoție și credință pentru corul de copii „Flori și Stele”. Între 2 și 9 septembrie, micii artiști au susținut un turneu în Italia, ducând mesajul credinței prin cântările lor. Au vizitat orașele Arezzo, Siena și Florența, unde vocile lor au adunat oameni și au lăsat în urmă amintiri pline de bucurie și speranță.
Gazdele i-au primit cu căldură, iar din întâlnirile avute s-au născut prietenii și clipe de părtășie. Cei care au ascultat au mărturisit că s-au simțit cu un pas mai aproape de cer. Cântările lor au demonstrat că muzica poate reprezenta o formă de mărturie care apropie oamenii de Dumnezeu.
Gazdele i-au primit cu căldură, iar din întâlnirile avute s-au născut prietenii și clipe de părtășie. Cei care au ascultat au mărturisit că s-au simțit cu un pas mai aproape de cer. Cântările lor au demonstrat că muzica poate reprezenta o formă de mărturie care apropie oamenii de Dumnezeu.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
800
Data
September 17, 2025 8:59 am
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
M-TIN ȘI-A REDESCHIS PORȚILE PENTRU UN NOU SEZON
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Proiectul M-Tin a început un nou sezon, sâmbătă, 14 septembrie. Tema aleasă pentru deschidere a fost „Etichete”, un subiect care privește modul în care ne raportăm unii la alții. Invitatul serii, pastorul Daniel Nițu, a atras atenția asupra riscului de a judeca oamenii doar după aparențe și asupra influenței pe care etichetele o au asupra percepției de sine. Întâlnirea a reunit tineri dornici să învețe, să discute și să petreacă timp împreună într-o atmosferă prietenoasă.
M-Tin continuă să fie un spațiu unde tinerii găsesc inspirație, adevăr și prietenie autentică.
M-Tin continuă să fie un spațiu unde tinerii găsesc inspirație, adevăr și prietenie autentică.
Buton: Text + Link
Files Upload