Newsletter List

Numar
101
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Orășeul copiilor, în premieră la Orțișoara, județul Timiș
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Speranța” din Timișoara a amenajat un orășel al copiilor în parcul central al comunei Orțișoara, județul Timiș. Prin activități interactive și adaptate vârstei lor, cei mici au descoperit rolul unor instituții și servicii care contribuie la viața unei comunități. Activitatea a avut loc duminică, 7 iunie, și a fost primul proiect de acest gen organizat în zonă.

În parcul central au fost amenajate mai multe standuri tematice, gândite ca puncte de întâlnire cu diferite roluri dintr-un oraș. Copiii au trecut pe la Centrul de informații, Primărie, Poștă, Școală, Bibliotecă, Pictură, Spital, Filarmonică, Teren de sport, Biserică, Poliție și Magazin.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Timiș, care le-au prezentat copiilor o ambulanță. De asemenea, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș au adus o autospecială de intervenție în cadrul standului „Pompieri”.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
102
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Investiție în educație și valori
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Biserica Adventistă continuă să investească în proiecte educaționale dedicate copiilor. În mai multe localități din sudul țării, comunitățile locale lucrează pentru ridicarea unor școli în care educația să fie legată de caracter, respect și valori creștine.

La Roșiorii de Vede, Școala „Ștefan Ivăncică” se apropie de recepția finală. La Pitești, proiectul Școlii „Toma Aslan” prinde contur de la o zi la alta. La Peretu, cinci comunități s-au mobilizat deja pentru a le oferi celor mici un spațiu sigur de dezvoltare. Aproape de Craiova, la Leamna, o altă școală prinde formă prin sacrificiul și dedicarea unor oameni care cred in viitorul copiilor lor.

Pentru ca aceste proiecte să fie duse la bun sfârșit, este nevoie și de sprijinul celor care cred în viitorul noilor generații. Implică-te și tu. Susține proiectele educaționale ale Bisericii Adventiste Oltenia.

CONTURI:
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Conferința Oltenia
RO75RZBR0000060000460472 - LEI
RO81RZBR0000060012109385 - EUR
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
103
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Festivalul Licuricilor din Dâmbovița
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
La Târgoviște a avut loc, pe 7 iunie, ediția anuală a Festivalului Licuricilor, eveniment care a reunit aproximativ 60 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani din întreg județul Dâmbovița.

Desfășurat sub tema „Mai aproape de cer”, festivalul le-a oferit participanților o zi plină de activități educative și recreative. Copiii au luat parte la ateliere de crafturi, scenete, ședințe foto, momente muzicale și cântări, dar și la o masă de părtășie organizată pentru toți participanții.

Printre activitățile speciale ale zilei s-a numărat și participarea echipei Speranța TV, care le-a oferit copiilor ocazia să descopere lumea televiziunii. Cei mici au aflat ce presupune munca unui reporter, a unui cameraman și a unui critic media.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
104
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Mai mult decât praf de stele | Bunicii și moștenirea lor spirituală
Autor
Carmen Lăiu, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
„Copiii nu ne distrag de la cea mai importantă lucrare; ei sunt cea mai importantă lucrare.” (John Trainer)
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/social/copii/mai-mult-decat-praf-de-stele-bunicii-si-mostenirea-lor-spirituala.html
Files Upload
Numar
105
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
De ce ne enervează textele scrise cu inteligenţa artificială
Autor
Alina Kartman, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
Până nu demult, ceea ce demasca impostura în scris erau greșelile. Astăzi însă, o recunoaștem tocmai după lipsa greșelilor, dar și după apelul irezistibil la o listă întreagă de clișee.
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/social/sociologie/de-ce-ne-enerveaza-textele-scrise-cu-inteligenta-artificiala.html
Files Upload
Numar
106
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Cine ne fură dificultăţile dezirabile?
Autor
Alina Kartman, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
De ani buni, tehnologia ne promite o viaţă mai ușoară și, de multe ori, se ţine de cuvânt. Ne scapă de poveri și ne simplifică zilele. Dar ce se întâmplă cu omul atunci când printre poverile pe care le preia se află și eforturi care erau cândva formative?
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/religie/spiritualitate/devotional-spiritualitate/dificultati-dezirabile.html
Files Upload
Numar
107
Nume Trimitator
Salagean Emanuel
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Tabără de Vară pentru Copii – „Aventuri din Biblie” (Casa Luminii)
Autor
Emanuel Sălăgean/Universitatea Adventus
Descriere (max 1000 caractere)
Acest proiect își propune să ofere copiilor cu vârste între 5 și 13 ani activități educative, recreative și spirituale, prin povestiri biblice, jocuri, cântece și ateliere creative. De asemenea, include implicarea în proiecte sociale dedicate fetelor orfane, persoanelor vârstnice și familiilor aflate în nevoie.

Pentru desfășurarea activităților, căutăm voluntari cu vârsta de peste 20 de ani, caracterizați prin maturitate, responsabilitate și dragoste pentru Dumnezeu, disponibili în lunile iulie și august 2026 pentru cel puțin o săptămână. Programul este de aproximativ 6-7 ore pe zi și oferă oportunități variate de slujire și dezvoltare personală.

Masa, cazarea, transportul și o cameră privată în Centrul de Voluntari sunt asigurate de organizatori.
Persoană de contact: Elena Enache-Barbu 0734-131-667
Formular de înregistrare: https://forms.gle/PcXDmnLhB9LBAht29
Buton: Text + Link
https://www.facebook.com/casaluminii.radovanu
Files Upload
Numar
108
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Festival vocal - instrumental pentru copii și adolescenți
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Copiii și adolescenții pasionați de muzică sunt invitați la Festivalul vocal-instrumental „Cântați Domnului o cântare nouă”. Evenimentul va avea loc pe 27 iunie 2026, de la ora 10:00, la Universitatea Adventus din Cernica, și se adresează participanților cu vârsta de până la 18 ani.

Festivalul este organizat de Departamentul de muzică al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Muntenia. Pentru alte întrebări, cei interesați pot solicita informații la numărul 0769 630 077 – Petre Gabriel Plăcintă.

Înscrierile se fac prin formularul disponibil pe pagina de Facebook „Tineret Muntenia”, unde pot fi găsite și detaliile legate de participare. Formularul îl găsiți și aici:

https://forms.gle/3Y6dCHLwZPMZNonU9
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
109
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Acțiune caritabilă de sănătate la Sighișoara
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Biserica Adventistă din Sighișoara a organizat, la Sala Sporturilor „Radu Voina”, o amplă acțiune caritabilă de sănătate, prin proiectul „Din grijă pentru tine”. Evenimentul a oferit oamenilor acces gratuit la expertiza unor cadre medicale voluntare și a adus prevenția în centrul atenției publice.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Transilvania de Sud și al Primăriei municipiului Sighișoara. Prin implicarea autorităților locale, a reprezentanților bisericii și a numeroșilor voluntari, inițiativa a devenit un punct de sprijin pentru comunitate.

Pe parcursul zilei, 550 de beneficiari au avut acces la servicii medicale gratuite, iar echipele implicate au oferit peste 600 de consultații. Activitatea a fost susținută de puțin peste 300 de voluntari, care au contribuit la organizarea și desfășurarea proiectului.

Evenimentul de la Sighișoara a arătat că implicarea comunității poate aduce sprijin concret și speranță celor care au nevoie.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
110
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Educație pentru sănătate orală
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Sănătatea orală a copiilor începe cu educație, prevenție și obiceiuri formate la timp. Această idee a stat la baza evenimentului „Ce spun dinții?”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Băneasa, în parteneriat cu Trustul Media Speranța. Programul gratuit a reunit copii, adolescenți și părinți, alături de medici și specialiști din mai multe domenii.

La evenimentul desfășurat pe 7 iunie, organizatorii au pus accent pe o abordare holistică a sănătății. Alături de o echipă formată din 10 medici stomatologi, au fost prezenți specialiști în logopedie, psihologie, gastroenterologie pediatrică și kinetoterapie.

Pentru cei mici, informațiile despre igiena dentară au fost prezentate prin activități practice și atractive. Copiii au ascultat povești educative, au exersat tehnicile corecte de periaj pe machete speciale și au participat la activități despre alimentația sănătoasă. În paralel, părinții au participat la două prezentări susținute de specialiști.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
111
Nume Trimitator
Florina-Alina Petre
Categorie
Media
Titlul (max 70 caractere)
Dumnezeu – între „imposibil de demonstrat” și „spectacol al fricii”
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Ce se întâmplă când știința îl respinge pe Dumnezeu ca pe o ipoteză nedemonstrabilă? În noul episod al emisiunii A Doua Opinie, pastorii Adrian Zaharia și Ioan Câmpean-Tătar analizează cele mai mari distorsiuni ale chipului lui Dumnezeu din lumea de azi și arată că Biblia oferă un răspuns echilibrat, rațional și profund uman: un Dumnezeu care nu este redus la folclor religios, ci unul care se descoperă prin Scriptură ca Tată atașat de copiii Săi. Urmărește episodul integral pe Speranța TV și lasă Cuvântul să îți arate cum arată Dumnezeu cel adevărat.
Buton: Text + Link
https://www.sperantatv.ro/a-doua-opinie-dumnezeu-intre-imposibil-de-demonstrat-si-spectacol-al-fricii-invitati-adrian-zaharia-ioan-campian-tatar/
Files Upload
Numar
112
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Sprijin medical gratuit la Petroșani, județul Hunedoara
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
La Petroșani, grija față de oameni a adus împreună medici, asistenți și voluntari din mai multe zone ale țării. Peste 1000 de persoane din Valea Jiului au beneficiat, în zilele de 31 mai și 1 iunie, de consultații și investigații gratuite în cadrul proiectului „Din grijă pentru tine”. Pentru organizatori, experiența a fost o dovadă că Dumnezeu poate deschide drumuri acolo unde resursele par limitate.

Evenimentul a fost organizat prin Departamentul de Sănătate din Banat, coordonat de dr. Sorina Rohnean, care a lucrat împreună cu pastori și alți voluntari din zona Petroșaniului. Prin această colaborare, oamenii din Valea Jiului au putut beneficia de consultații și investigații gratuite.

Zonele dedicate nutriției, psihoterapiei și consilierii spirituale au fost căutate constant de participanți. Multe persoane și-au exprimat dorința de a participa la cursuri, prezentări sau cluburi de sănătate în perioada următoare.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
113
Nume Trimitator
Florina-Alina Petre
Categorie
Media
Titlul (max 70 caractere)
Școala Cuvântului – Pocăința și iertarea
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Ce înseamnă să te întorci cu adevărat la Dumnezeu? Nu o rugăciune rostită de frică, nu un ritual repetat din obișnuință — ci o transformare profundă a întregii ființe. În acest episod al emisiunii Școala Cuvântului, pastorii și capelanii Onisim Lehaci și Gabriel Sorohan deschid una dintre temele cele mai serioase ale vieții de credință: pocăința și iertarea. De ce pocăința din frică rămâne mereu pe jumătate? Cum arată pocăința falsă și de ce forme fără fond nu schimbă nimic? Care este modelul desăvârșit de transformare și cum îl putem urma? Pornind din Faptele Apostolilor, Isaia și Exod, cei doi pastori arată că pocăința autentică nu este despre ce faci, ci despre cine devii — în relație cu Dumnezeu. Urmărește episodul integral pe Speranța TV!
Buton: Text + Link
https://www.sperantatv.ro/scoala-cuvantului-pocainta-si-iertarea-invitati-onisim-lehaci-gabriel-sorohan/
Files Upload
Numar
114
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Trustul Media Speranța, partener media de Ziua Națională a Adopției
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Cu ocazia Zilei Naționale a Adopției, Alianța România Fără Orfani a organizat evenimente în cinci orașe din țară. Inițiativa a adus în atenție realitatea copiilor care cresc fără sprijinul unei familii. La București, specialiști, organizații, reprezentanți ai instituțiilor și familii adoptive s-au întâlnit pentru a vorbi despre sprijinul de care au nevoie copiii aflați în sistemul de protecție. Trustul Media Speranța s-a numărat printre partenerii media ai evenimentului.

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit activități gratuite și ateliere interactive, printre care tir cu arcul, bibliotecă vie, atelier senzorial, face painting, lego și experiențe educative. Evenimentul a oferit familiilor și copiilor un spațiu de dialog, joc și apropiere de o temă sensibilă, dar esențială pentru societate.

Mesajul ales pentru Ziua Națională a Adopției din acest an a fost „Mă vede cineva?”. Potrivit ARFO, acesta exprimă nevoia copiilor vulnerabili de a fi observați, primiți și iubiți.
Buton: Text + Link
Files Upload

Numar
115
Nume Trimitator
Florina-Alina Petre
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Cânt pentru Tine: sezonul 2
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Vrei să îți dezvolți talentul, să cunoști alți muzicieni și să cânți pentru El? Cânt pentru Tine — Sezonul 2 te așteaptă! Festivalul-Concurs organizat de Trustul Media Speranța împreună cu cele 6 Conferințe regionale ale Bisericii Adventiste din România este un spațiu în care muzica devine rugăciune, iar talentul devine slujire. Tinerii cu vârste între 7 și 35 de ani sunt invitați să se înscrie la categoriile de muzică vocală sau instrumentală, să treacă prin etape regionale și naționale și să fie văzuți pe ecranul Speranța TV. Înscrierea se face online, simplu, cu două înregistrări video. Aplică acum pe sperantatv.ro — pentru că muzica ta merită să fie auzită!
Buton: Text + Link
https://www.sperantatv.ro/cant-pentru-tine-festival-si-concurs-pentru-tinere-talente/
Files Upload
Numar
116
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Constanța, orașul copiilor pentru o zi
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Pe 31 mai, peste 500 de copii și părinți au participat în Parcul Tăbăcăriei din Constanța la Orășelul Copiilor, organizat de Asociația Exploratori pentru Viitor, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Wilhelm Moldovan” din Constanța.

Organizatorii au fost sprijiniți de 60 de voluntari, iar programul a inclus 20 de posturi tematice, prin care copiii au putut învăța într-un mod interactiv. La activități au fost implicate instituții și organizații precum Poliția, Jandarmeria, Pompierii, Radio Vocea Speranței, SMURD, CFR, Sola Scriptura, Școala Gimnazială „Wilhelm Moldovan” și alți parteneri ai comunității.

Activitățile au inclus pictură pe față, testarea unor insturmente muzicale, experimente distractive, jocuri educative și momente pregătite de Cluburile de Licurici și Exploratori din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Prin fiecare atelier, organizatorii au urmărit să le ofere copiilor o experiență apropiată de lumea reală, într-un cadru sigur, prietenos și plin de bucurie.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
117
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Activități educative pentru copii la Cojasca, județul Dâmbovița
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Cojasca a organizat un Orășel al Copiilor, realizat în parteneriat cu autoritatile locale. Peste 500 de copii din comună și din localitățile apropiate au participat la activități educative, ateliere practice și momente pregătite special pentru ei. Inițiativa a adus împreună voluntari, instituții locale și reprezentanți ai comunității.

Pe 31 mai, terenul de sport al Primăriei Cojasca din județul Dâmbovița a fost amenajat cu 15 standuri tematice, fiecare gândit pentru a le oferi copiilor o experiență diferită. Cei mici au putut interacționa cu reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și Ambulanței, au aflat informații utile de la școală, primărie și biserică, și au participat la activități adaptate vârstei lor.

Programul a inclus ateliere de lucru în lemn, prezentări cu unelte vechi, activități de croitorie, stomatologie și momente muzicale pregătite în zona filarmonicii. Unul dintre punctele atractive pentru copii a fost standul de cofetărie.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
118
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Valori creștine promovate de Ziua Familiei, în Republica Moldova
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a organizat, în Republica Moldova, pe 24 mai, o întâlnire dedicată familiei și valorilor creștine, în colaborare cu autoritățile locale și mai multe instituții partenere. Prin mesajele transmise și momentele pregătite, organizatorii au pus accent pe credință, unitate și legătura dintre generații.

La eveniment au fost prezenți numeroși localnici și oaspeți, care au petrecut timp alături de familiile lor și au susținut valorile care contribuie la unitatea comunității.

Prin oferirea suportului logistic, Primăria Sîngereii Noi a contribuit la buna organizare a Festivalului Familiei. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu bisericile din localitate și a evidențiat implicarea autorităților locale în susținerea valorilor familiale și comunitare.

Organizatorii au inclus în program momente muzicale prezentate de membrii bisericilor, cântece cu mesaje creștine și reflecții despre rolul familiei în societate.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
119
Nume Trimitator
Adrian Ștefăniță
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Program de instruire și absolvire pentru instructori de copii
Autor
Școala de Sabat
Descriere (max 1000 caractere)
La Stupini, între 29 și 31 mai 2026, a avut loc întâlnirea de instruire și absolvire a cursului de formare pentru instructori de copii, organizat pe parcursul lunilor ianuarie–mai 2026. Evenimentul a inclus sesiuni despre sănătatea mintală, cultivarea dragostei copiilor pentru Sabat, inteligențele multiple, comportamentul copiilor, disciplină și metode de învățare prin joc.

Printre invitați s-au numărat Nilde Itin, Noemi Magyarosi și Geanina Petre, care au susținut seminare și ateliere practice pentru dezvoltarea competențelor celor implicați în slujirea copiilor.

Programul a inclus momente de muzică, rugăciune, închinare, recapitulare și absolvire, oferind participanților un cadru de formare spirituală și pedagogică pentru o lucrare mai atentă, creativă și relevantă cu cei mici.
Buton: Text + Link
Alive in Jesus - https://www.youtube.com/playlist?list=PLMM09MXe2Rt92mQJxT7GuZBK0n7jqvZ69
Instruire și Absolvire - https://www.youtube.com/playlist?list=PLMM09MXe2Rt_mogVIfDzcNY1QJShcS30f
Files Upload
Numar
120
Nume Trimitator
Adrian Ștefăniță
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Școala de Misiune Galileea V
Autor
Școala de Sabat și Lucrarea Personală
Descriere (max 1000 caractere)
În perioada 25–28 mai 2026, la Stupini, s-a desfășurat Școala Misionară Galileea V, o nouă ediție a instruirilor pentru misiune, dedicată celor care doresc să se implice mai activ în lucrarea Evangheliei.

Programul a reunit pastori, specialiști și participanți interesați de studiu biblic aplicat, plantare de biserici, familie misionară, comunicare echilibrată, sănătate, folosirea inteligenței artificiale și fundraising prin platforme online. Sesiunile au fost susținute de invitați precum pastorii Traian Aldea, Georgel Pîrlitu, Marius Andrei, Iulian Sava, Titu Ghejan, Daniel Glodeanu, alături de Samuel Negoescu, Alina Kartman și Marcel Iordache.

Evenimentul a inclus instruire teoretică, rapoarte misionare, experiențe din teren și evanghelizare live pe tiktok, oferind participanților un cadru practic de formare pentru slujire, ucenicie și implicare misionară.
Buton: Text + Link
https://www.youtube.com/playlist?list=PLIXdP6u1vbs0
Files Upload
Numar
121
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Liniștea de după furtună | Prietenia între certare și iertare
Autor
Carmen Alina Nedelcu
Descriere (max 1000 caractere)
Eschimoșii nu au cuvântul „ceartă” în vocabular. Ei trăiesc într-o climă deosebit de aspră, așa că nimeni nu riscă să facă pneumonie (sau să moară) doar ca să arate că are dreptate.
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/social/relatii/prietenie/linistea-de-dupa-furtuna-prietenia-intre-certare-si-iertare.html
Files Upload
Numar
122
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Copilul meu e unic, iar Dumnezeu știe
Autor
Simona Condrachi, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
Ca părinţi creștini, cea mai importantă moștenire pe care ne dorim să o lăsăm copiilor noștri este credinţa în Dumnezeu.
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/religie/educatie-religioasa/parinti-crestini-copilul-meu-e-unic-iar-dumnezeu-stie.html
Files Upload
Numar
123
Nume Trimitator
Flaviu Tereșneu
Categorie
Publicații
Titlul (max 70 caractere)
Cine ne fură dificultăţile dezirabile?
Autor
Alina Kartman, Semnele timpului
Descriere (max 1000 caractere)
De ani buni, tehnologia ne promite o viaţă mai ușoară și, de multe ori, se ţine de cuvânt. Ne scapă de poveri și ne simplifică zilele. Dar ce se întâmplă cu omul atunci când printre poverile pe care le preia se află și eforturi care erau cândva formative?
Buton: Text + Link
https://semneletimpului.ro/religie/spiritualitate/devotional-spiritualitate/dificultati-dezirabile.html
Files Upload
Numar
124
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Anunțuri
Titlul (max 70 caractere)
Educație dentară pentru copii
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
Copiii și părinții sunt invitați pe 7 iunie 2026, de la ora 10:00, la evenimentul „Ce spun dinții?”, o zi specială dedicată sănătății orale și educației pentru prevenție dentară.

Evenimentul va avea loc duminică la sediul Speranța TV, pe strada Erou Iancu Nicolae nr. 38-38 A, Voluntari, Ilfov, și este destinat familiilor care doresc să afle mai multe despre importanța igienei orale încă din copilărie.

Participarea este gratuită, iar organizatorii pregătesc activități educative și informații utile despre îngrijirea corectă a dinților la copii. Programările și informațiile suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0722.710.943. Un program organizat de Biserica Adventistă Băneasa și Speranta tv.
Buton: Text + Link
Files Upload
Numar
125
Nume Trimitator
Valentin Popescu
Categorie
Știri
Titlul (max 70 caractere)
Orășelul sănătății, la Moreni, județul Dâmbovița
Autor
Trustul Media Speranța
Descriere (max 1000 caractere)
La Moreni, în județul Dâmbovița, grija pentru sănătate a devenit tema unei inițiative comunitare de educație prin joc. De 1 iunie, Orășelul Sănătății pentru Copii a ajuns la a doua ediție și a reunit voluntari, instituții locale și parteneri locali. Activitățile i-au ajutat pe cei mici să descopere, într-un mod practic, obiceiuri utile pentru o viață sănătoasă.

În Parcul de la Blocul Turn din Moreni, voluntarii au pregătit mai multe puncte tematice dedicate educației pentru sănătate. Informațiile au fost prezentate prin jocuri, explicații simple și demonstrații, pentru ca participanții să înțeleagă mai ușor importanța îngrijirii corpului.

Activitățile au abordat teme precum alimentația, igiena dentară, prevenția și primul ajutor. Reprezentanții ISU Dâmbovița și SMURD au realizat demonstrații practice.

Orășelul Sănătății pentru Copii a fost organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Moreni, cu sprijinul Primăriei Moreni, al instituțiilor partenere și al voluntarilor.
Buton: Text + Link
Files Upload


Total intrări: 1754